Hercai Episodul 66
Iata unul dintre serialele care se apropie de sfarsit in forta, asa cum merita un serial excelent, finalul va face ca acest serial sa ramana in inimile noastre pentru mult timp. Din acest episod mie cu siguranta mi-a ramas in suflet lucrusorul acesta dulce, cu ochii imensi, pe nume Umut, pentru ca, pe cand nu mai stiam cum sa-mi sterg lacrimile ca veneau altele, m-am indragostit de chipul luí hipnotizant.
Tot auzim ca se vorbeste in serialele turcesti de mirosul copilasilor , dar stiati ca mama natura inzestreaza copilasii cu un miros specific, care ramane impregnat pe vecie in simturile mamei si este unic pentru fiecare bebelus, pentru ca mama sa il recunoasca oricand? Si mai stiati ca bebelusii au o privire specifica, atragatoare, care este data de instinct, ca nimeni sa nu le poata face rau si sa se simta obligat sa-l apere?
Aceste lucruri sunt dovedite stiintific si tin de supravietuirea speciei umane, la mine functioneaza foarte bine amandoua pentru ca ochii unui copilas reusesc sa ma vrajeasca si prin ecran.
Intr-un episod in care tristetea, durerea si neputinta pierderii unei fiinte umane predomina, chipul mititelului apare in repetate randuri, de fiecare data cand tensiunea atinge cote maxime, ca sa arate ca speranta, puterea si sansa la viata, desi imbracate intr-un trupusor firav, vor predomina etern.
Nu stiu cine a suferit mai mult, Miran, dupa tatal descoperit atat de tarziu, Reyyan, dupa acel tata care creste un copil strain ca pe al luí propriu, cu iubirea si dedicatia specifice luí Hazar, Nasuh, in varsta, care isi pierde pe cel care a insemnat legatura luí cu viata si cu iubirea vietii luí, Zehra, recunoscatoare celui care i-a fost partener fidel de viata si care ramane vaduva cu doua fetite mici, Ayse, care isi plange copilul pentru a doua oara sau Cihan, care, pe langa ca isi pierde fratele drag, mai este si acuzat de a-l fi ucis.
Cu siguranta insa ca cel care a facut rolul episodului, din punctul meu de vedere, este Cihan, un actor de milioane, desi am urat adanc personajul in ultimele episoade, iata ca suferinta luí este atat de bine interpretata, drumul luí cu papucii fratelui stransi puternic la piept si suferinta luí nemasurata fac sa para drumul fara sfarsit al unui condamnat la moarte.
Nu ca interpretarea celorlalte personaje ar fi mai prejos, Miran, Reyyan, Zehra, Nasuh se intrec in interpretare, iar Ayse face un joc de zile mari, nemiscata, nici nu clipeste la inmormantare, nici o lacrima nu-i cade pe obraz, pana cand nu apare Miran, cel pe care, chiar daca l-a crescut cu un scop, l-a iubit si i-a unit o legatura de sange nestiuta de ei pe atunci.
Ea are un plan clar trasat in minte: sa faca curatenie printre toti dusmanii, ca sa lase o lume buna si fericita in urma ei pentru nepoti. Mahfouz, si el prezent tot timpul, eram sigura ca odata cu iesirea luí Hazar se va impune tot mai mult in viata familiei si nu-mi pare rau, oamenii care isi regreta greselile si fac gesturi in a remedia ce au facut rau, merita o a doua sansa.
Am ascultat-o din nou pe Ebru, cu un cantec de leagan de data asta, demult nu a mai cantat si e pacat, are o voce inconfundabila, dulce si tandra, mai ales ca a continuat in fundal si cand Nasuh este la mormant la fiul luí, creand astfel un moment greu de suportat sufleteste. Un episod de exceptie, de cateva episoade incoace avem un episod mai bun decat altul, astfel incat serialul va atinge apogeul la final.